Astăzi, de la ora 12:00, Gigi Mulțescu a făcut un tur al stadionului “Ștefan cel Mare”, alături de familie, foști colegi, elevi, suporteri, oameni ai fotbalului și ai sportului.
De această dată, Nea Gigi nu a inspectat gazonul, nu a condus vreun antrenament și nu a pregătit un meci.
De această dată, Nea Gigi ne-a reamintit, prin suspinele colegilor și poveștile suporterilor, tot ce a lăsat în urmă, în și pentru fiecare dintre noi.
Nu a fost un ultim drum, așa cum se obișnuiește la funeralii. De acum încolo, ține de fiecare dintre noi să-l readucem pe Nea Gigi acasă, cu sufletul și cu glasul.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul “Reînvierea”, mâine, la ora 14:00.