Clubul Dinamo 1948 București a ajuns la un acord cu Željko Kopić pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei.
Željko a fost la prima aventură la un club mare și a rămas cel mai longeviv antrenor al formației Slaven Belupo în istoria de 110 ani a clubului și a ajuns în finala Cupei Croației în sezonul 2015-2016, una dintre cele mai mari performanțe din istoria clubului. Apoi a continuat la Hajduk Split în sezonul 2017-2018, pe care a dus-o, la rându-i, în finala Cupei. În 2018 a preluat Pafos FC, în prima ligă din Cipru, unde a fost foarte apreciat, câștigând un premiu de ‘’Coach of the Month’’ și a reușit victorii mari împotriva unor cluburi mari, precum Apoel, Omonia sau AEK.
La întoarcerea în Croația, a devenit director de Academie la Dinamo Zagreb, una dintre cele mai productive școli de fotbal din întreaga lume. În decembrie 2021, a fost ales la cârma clubului Dinamo Zagreb, unde a obținut 7 victorii consecutive în HNL Croația și a obținut remarcabila victorie împotriva celor de la West Ham, prima a unui club croat împotriva unui club englez pe terenul britnicilor din istorie. De asemenea, a învins Sevilla în fazele eliminatorii Europa League. La finalul acelui sezon, Dinamo Zagreb a câștigat campionatul Croației.
La Botev Plovdiv a petrecut doar câteva luni, luând echipa de pe ultimul loc și a redresat corabia, părăsind clubul de pe locul 10, cu o eficiență foarte bună în scurta perioadă de timp petrecută acolo.
Fiind fost director de Academie, Željko a lăsat amprenta asupra multor cluburi prin identificarea talentului tânăr, care în viziunea sa trebuie promovat la echipa mare, fiind și un metodist foarte dezvoltat.
Conferința de presă pentru prezentarea noului nostru antrenor este LIVE pe canalele noastre de Youtube și Facebook MÂINE de la ora 10:00!
Îi urăm mult succes și un călduros BINE AI VENIT, Željko Kopić!