Vă informăm că procesul de acreditare pentru sezonul competițional 2025-2026, în ceea ce privește partidele disputate pe teren propriu de către Dinamo, a fost demarat.
Distribuirea acreditărilor se va realiza după cum urmează:
- Jurnaliștii care participă constant la meciurile echipei vor beneficia de o acreditare valabilă pentru întreg sezonul.
- Jurnaliștii care doresc să asiste doar la anumite partide vor trebui să depună o solicitare de acreditare în săptămâna premergătoare fiecărui meci. În acest caz, se va emite o legitimație valabilă doar pentru respectivul meci.
Pentru procesarea cererii de acreditare, vă rugăm să ne transmiteți până cel târziu la data de 9 iunie, ora 10:00, la adresa [email protected], următoarele informații:
- Publicația pe care o reprezentați (și logo-ul publicației);
- Numărul de acreditări solicitate pentru PRESĂ;
- Numărul de acreditări solicitate pentru FOTO.
Clubul Dinamo își rezervă dreptul de a prioritiza, în procesul de acreditare, publicațiile care au fost prezente în mod constant la meciurile echipei și în sezoanele anterioare.
Cu stimă,
Dinamo 1948 București, prin Departamentul de Comunicare