BURCĂ: “Istoria și clubul ăsta atât de mare te obligă să ai obiective mari”

Cu 31 de puncte la finalul sezonului regular în Liga 2, Dinamo București s-a calificat în play-off, de pe poziția a șasea a clasamentului, după CSA Steaua, Politehnica Iași (ambele cu 40 de puncte), Oțelul Galați (36), Unirea Dej (32) și Gloria Buzău (31).

“Înainte de acest meci n-am făcut niciun calcul, sincer. Orice calcul faci, nu prea se întâmplă. Chiar dacă n-a fost cum ne-am dorit, nu trebuie să luăm din meritul acestor băieți fantastici. Cât de supărați, triști i-am găsit, și iată-i acum, cred că este meritul lor. Vreau să dedic acest prim pas important pe care l-am făcut suporterilor. N-am mai văzut de mult o astfel de atmosferă fantastică. Cred că fanii sunt mândri de noi. După aceste rezultate, ne dorim să aducem înapoi fanii care s-au îndepărtat de noi după retrogradare. Excursia noastră nu se oprește aici. Am bifat o bornă, suntem bucuroși. Am intrat în play-off, și cu puțin ajutor divin, trebuie să mergem mai departe. Nu ne vedea nimeni în play-off, de asta este bucuria asta. Oamenii au venit, încet, încet, alături de noi. E un moment care poate însemna foarte mult în istoria acestui club. A fost un meci ca pe vremuri, ca intensitate, un ritm bun. Cei de la Timișoara au avut și ei suporteri în tribune. Era puțin dezechilibrată situația. Pentru ei, miza acestui meci nu era atât de mare. Va fi un play-off foarte frumos, în care se poate întâmpla absolut orice. Nu ne-am propus un obiectiv îndepărtat, ci următorul meci. Vrem să creștem de la zi la zi, să creăm o mentalitate. Asta înseamnă să fii campion, să crești de la zi la zi. Jucăm cu presiunea unui tricou cu greutate, asta înseamnă Dinamo. Istoria și clubul ăsta atât de mare te obligă să ai obiective mari”, a declarat Ovidiu Burcă după calificarea în play-off.

Tragerea la sorți pentru programul meciurilor în play-off va avea luni, la ora 13:00, la sediul Federației Române de Fotbal (FRF).

În play-off, echipele vor juca meciuri tur-retur, astfel că vor mai fi încă zece etape, iar punctajul cu care se intră în această grupă de promovare este cel obținut în primele 19 runde ale sezonului regular.

DESPRE DINAMO

Dinamo este prima echipă din România care s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (ediţia 1983-1984) şi în semifinalele Cupei Cupelor (ediţia 1989-1990).

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Și fii la curent cu cele mai importante știri despre Dinamo.

CONTACT